Audi Logo
Știri
Meniu
Știri
Știri
 
 
Audi SQ5

SUV cu accent pe S

Ajungeți rapid la destinație. Faceți față cu ușurință provocărilor. Arătați întotdeauna bine: cu Audi SQ5.

 

SQ5 în cifre

Puterea

251

kW (341 CP)

Accelerarea (0-100 km/h)

5,1

sec.

Cuplul maxim

700

Nm

 

Putere transmisă fără ezitare pe șosea

Motorul V6 TDI de 3 litri cu compresor acționat electric accelerează Audi SQ5 până la viteza limitată electronic la 250 km/h. Puterea este transmisă cu ajutorul cutiei automate rapide și confortabile tiptronic cu 8 trepte, iar sistemul de tracțiune integrală permanentă inclus în echiparea standard are diferențial central autoblocant și distribuie cuplul variabil între puntea din față și cea din spate. Distribuția de bază este de 40 : 60, dar când este nevoie, până la 70 % din cuplu pot fi transmise spre puntea față și până la 85 % în spate, pentru a permite o tracțiune și mai puternică.

Performanțe vizibile

Designul atractiv al modelului Audi SQ5 îi reflectă caracterul dinamic de sportiv și performanțele fără de ezitare. Designul pragurilor creează impresia vizuală de ușurință și de gardă mai mare la sol. Bara de protecție din față evidențiată integrează prizele de aer accentuate cu rame de aluminiu, iar bara din spate atrage atenția cu difuzorul cu ramă cromată. Terminațiile duble ovale ale sistemului de evacuare reprezintă încheierea sportivă ideală. Grila Audi Singleframe cu design de fagure și decor din aluminiu conferă secțiunii frontale o alură și mai impunătoare.

O alură specială, născută din detaliile atent gândite

Modul în care diodele OLED sunt dispuse pe mici segmente ce pot fi fiecare controlate individual, plus aranjarea lor tridimensională creează scenarii luminoase inedite și impresionante. La achiziția automobilului, clientul poate alege opțional dintre trei semnături luminoase diferite pentru blocurile optice din spate, având astfel la dispoziție o opțiune adițională și atractivă de personalizare. Mai mult, la utilizare, caracterul acestei semnături luminoase este adaptat automat, în funcție de modul de condus selectat. Blocurile optice digitale OLED opționale din spate oferă, de asemenea, o funcție de semnalare a apropierii: adică, atunci când automobilul staționează și din spate se apropie un alt autovehicul sau un alt participant la trafic la o distanță de sub 2 metri, toate modulele OLED vor fi activate automat, mărind vizibil suprafața iluminată. Animația redă scenariile dinamice de iluminare ale funcției Coming Home/Leaving Home pentru varianta 3 a blocurilor optice spate.

Notă: Fotografia este realizată într-un Audi Q5.

 

Semnătura luminoasă 1 a blocurilor optice posterioare

Semnătura luminoasă 2 a blocurilor optice posterioare

Semnătura luminoasă 3 a blocurilor optice posterioare

Sportivitate și mai intensă

Când intră în automobil, șoferul și pasagerul din față sunt întâmpinați de pragurile iluminate ce poartă emblema S. Interiorul automobilului impresionează cu spațiul său generos pentru 5 persoane și cu dimensiuni confortabile la nivelul capului și al picioarelor. Inserțiile decorative incluse în dotarea standard sunt realizate din Aluminiu mat texturat și împreună cu cusăturile contrastante de pe volan și cu scaunele sport creează o ambianță deosebită, dinamică și elegantă la interiorul mașinii.

Ascultați oricând muzica preferată cu Apple Music integrat la bordul mașinii

Cu Apple Music beneficiați și la drum de experiențe muzicale pe gusturile dumneavoastră, putând asculta melodiile preferate din cele 90 de milioane de titluri disponibile, direct din sistemul MMI al automobilului. Fără publicitate. Astfel aveți, de asemenea, ocazia să descoperiți melodii și artiști noi care să vă încânte fiecare călătorie memorabilă, căci puteți alege, de pildă, din cele trei posturi de radio live internaționale, moderate de artiști renumiți. Astfel puteți asculta hit-uri actuale, melodii clasice sau country. De asemenea, aveți acces și la biblioteca dumneavoastră muzicală personală și puteți căuta după artiști, melodii, albume sau playlist-uri.

Notă: În imagine: Audi Q5 Sportback.

 

Funcțiile on-demand

Funcțiile Audi on-demand vă oferă și mai multă flexibilitate în selectarea dotărilor. Astfel puteți comanda oricând dotări adiționale din gama on-demand, chiar și după ce v-a fost livrat automobilul. Iar cu aplicația myAudi, procedura de selectare și comandare a acestor funcții devine deosebit de intuitivă și rapidă.

Notă: În imagine: Audi e-tron.

 

Audi SQ5 Sportback

Consum combustibil mixt: 8,1-8,9 l/100 km

Emisii de CO₂: 213-234 g/km

Valorile pentru consumul de combustibil și emisiile de CO₂ indicate ca interval de valori variază în funcție de anvelopele/roțile montate.